29 martie 2010

Poli - Vaslui 0:1 (0:1)

Gol cu henţ, două ocazii de gol, nouăzeci de minute de anti-fotbal: acesta este liderul momentului în Liga 1. Trista realitate este că, dincolo de evidenta viciere a rezultatului, Poli trebuia să arate mult mai mult, iar cu o precizie la finalizare ca cea de azi, orice ambiţie de a termina în primele cinci echipe ale campionatului va fi greu de dus la bun sfârşit.

Alb-violeţii au început bine meciul, iar primul şut pe poartă le-a aparţinut, în minutul 6, când Curtean a tras de la distanţă şi Kuciak a fost la post. Vasluienii au replicat repede prin Sânmărtean, dar Taborda a intervenit perfect, ca în minutul 12, o minge aruncată peste apărarea noastră, să fie preluată evident cu mâna de Costly, care, trecut fiind de toţi adversarii, a avut de îndeplinit o simplă formalitate pentru a deschide scorul. Instant nervii au explodat, Taborda a primit galben, Contra l-a îmbrâncit pe Wesley, dar arbitrul e aerian. Poli şi-a revenit cu greu, iar ca urmare primul şut pe poartă după gol a venit de abia în minutul 29, când Bourceanu a tras frumos, dar Kuciak s-a întins să respingă. Nici zece minute mai târziu, oaspeţii s-au trezit în zece, după un fault grosolan la Goga, Pavlovici fiind cel care a văzut al doilea galben şi a fost, implicit, eliminat. Sepsi a încercat o execuţie de efect din libera ce a urmat, dar mingea nu a prins cadrul porţii.

Pauza ne-a găsit într-o postură frustrantă, iar acest lucru a continuat să se vadă şi la reluare. Ţin să menţionez însă de pe acuma, că ratări ca în acest al doilea mitan n-am mai văzut de tare multă vreme. Recitalul l-a deschis Mansour, în minutul 47, trimiţând din poziţie ideală peste. La zece minute, Sânmărtean a făcut un henţ în careu şi Poli a primit penalty, dar şutul puternic al lui Goga a fost pe centrul porţii, iar Kuciak a respins cu piciorul. A urmat o nouă perioadă moartă, alb-violeţii încercând din greu să-şi revină. Înainte ca ocaziile să se înlănţuiască la poarta oaspeţilor, Taborda a trebuit să apere o liberă executată bine de Wesley - şi a făcut-o exemplar. În minutul 80, Parks a primit o centrare foarte bună de la Sepsi, liber fiind a preluat cam acrobatic, a încercat o finalizare spectaculoasă, iar mingea a poposit pe bară! A urmat şutul lui Bonfim, care a trecut peste, iar în minutul 89 Parks a ratat o fază cel puţin la fel de bună ca şi penalty-ul lui Goga, trimiţând peste din 16 metri. Şi Chiţu a fost oprit de Kuciak, înainte ca Alexa, servit ideal de Parks, să rateze la rându-i deşi se afla singur singurel cu portarul. Taborda a urcat degeaba în atac la ultimul corner al partidei şi meciul s-a terminat cum s-a terminat. De mare tristă amintire.

Lipsa unei minţi limpezi s-a simţit acut astăzi. Fără Magera şi Kozak, Poli nu a avut deosebită clarviziune, iar absenţa mijlocaşului slovac (Kozak, să fie clar) a fost mereu reamintită, la fiecare din cele 11 (!!) lovituri de colţ. Periculoasă nu a fost niciuna. Nu prea îţi mai rămâne să spui mare lucru. Vasluienii au fost o echipă urâtă, au câştigat cum au câştigat, şi cel mai dureros a fost să-i urmăreşti trăgând de timp la fiecare minge - dar mereu e aşa, când eşti condus.

Avantajul numeric a fost balansat de jocul foarte slab făcut de câţiva dintre jucătorii noştri. Mansour, în special, a fost pur şi simplu inexistent, în timp ce Goga, în ciuda unor faze bunicele, şi-a trecut în cont marele păcat al ratării acelui penalty. Al treilea atacant ce a intrat pe teren, Parks, nu a arătat nici el prea mult a atacant, ratând, aşa cum ne-a obişnuit, din poziţii şi faze din care n-ai voie să ratezi - dar, măcar, s-a simţit mai bine decât Mansour. Mijlocul a fost lipsit de fantezie, în ciuda muncii sârguincioase a lui Contra şi Alexa. Bourceanu a fost lent, dar schimbarea sa la pauză nu a adus un plus jocului nostru. Pe stânga nici Curtean, nici Chiţu nu s-au lăsat simţiţi, fiind evident că niciunul din ei nu intră în combinaţii cu Sepsi aşa cum o face Contra cu Bonfim. Schimbarea lui Contra cu Ionescu, cel dintâi obosit fiind, a fost una conceptual interesantă, dar efectiv ineficientă.
Apărării nu i-aş imputa mare lucru, fiindcă nici n-a prea avut de lucru, iar golul nu îi aparţine. L-aş remarca totuşi pe Sepsi, care a fost cel mai bun om al nostru astăzi, dar, din păcate, nu a fost destul.

În ciuda declaraţiei lui Iancu, care vrea să pară că a aruncat deja prosopul (a mai făcut-o o dată), cert e că Poli e o echipă care arată mai mult, meci de meci, decât adversarii. Carenţele la finalizare sunt greu de compensat, dar îmi imaginez că dacă revin Magera şi Kozak, dacă revine Cisovsky, dacă debutează Cociş, şi toţi o fac la nivelul pe care l-au mai arătat în trecut, avem forţa necesară să luptăm până la capăt. Sincer, mi-e greu să înţeleg de ce are Iancu această atitudine anti-constructivă în public - din nou psihologie inversă?

Poli: Taborda (6) - Bonfim (6), Luchin (6), Nibombe (6), Sepsi (6,5) - Contra (6), Alexa (5,5), Bourceanu (5), Curtean (5) - Mansour (4,5), Goga (5)

Schimbări:

Parks (5) pentru Bourceanu (min 45)
Chiţu (5) pentru Curtean (min 59)
Ionescu (5) pentru Contra (min 67)

3 comentarii :

Andrei Vajna II spunea...

Asa cum etapa trecuta am spus ca nu a fost vorba de noroc, asa spun si acum ca nu e viciere de rezultat.

Dupa mine a gresit Sabau. Trebuia sa introduca jucatori mai rapizi, care sa incerce intrari pe centru. Probabil Mejia ar fi fost bun. Si Parks si Ionescu introdusi de la inceput. (intrarea ultimului mi-a placut pentru ca incursiunile pe partea sa au creat pericol pe final) Iar la cornere trebuia jucat cu scheme, ca centrarile le-a scos pe toate exasperantul de Kuciak. (Panti sper ca a luat notite)

Asta e, e inca o dovada ca antrenorului ii e inca greu sa aleaga echipa perfecta meci de meci. De aceea titlul pare mai accesibil la anu decat acum. Si cred ca de aceea declara si Iancu ce declara, ca sa detensioneze relatiile: intre jucatori, intre jucatori si antrenor, intre public si jucatori, intre public si antrenor. Miscare buna, zic eu.

FcPoliFan spunea...

Zic ca a fost viciere fiindca Poli controla meciul si era stapana pe sine pana la faza in cauza. E poate greu de tras o concluzie, fiind vorba de doar 12 minute, dar e cert ca la 0-0 Vasluiul nu facea anti-fotbal inca din repriza intai, iar jucatorii nostri nu erau asa tensionati. Mai mult, odata cu eliminarea lui Pavlovici, presiunea a fost si mai mare, iar lipsa de orizont a atacurile nu si-a gasit nicicum leacul.

Cat despre Sabau, sa fiu iertat daca nu cred ca avea jucatori mai buni pe banca. Mansour nu trebuie titularizat, dar nu cred ca asta a fost decisiv, probabil putea juca Chitu titular in locul lui Curtean, dar nici asta nu ii imput. Din punctul meu de vedere, Mejia nu e o solutie, in niciun caz una pe care sa o evoci ca sa evidentiezi lipsa de tactica a antrenorului - nu cred ca a avut vreo faza utila in mciul cu Unirea, in care sa scoata din joc adversar si sa continue pozitiv faza cu un coechipier. Nu spun ca nu-mi place, nu spun ca nu s-ar putea sa aiba un viitor, spun doar ca nu ar fi fost o solutie din punct de vedere tactic.

Iar Ionescu a fost foare hm, te poate ingropa mult mai usor decat te poate pune in pozitie de gol, mai ales cu asemenea adversari.

Cornerele au fost dezastru, precum am evidentiat, cu siguranta trebuia incercata o alta abordare. Dar pur si simplu nu ai voie sa ratezi cum s-a ratat azi.

Poli joaca prost tactic, si tot are vreo sase ocazii de gol cat casa poporului...nu a existat o consistenta in joc, e adevarat, dar asta nu o putea schimba Sabau din tactica, nu la 0-1, nu la tensiunea de pe teren ca urmare a golului marcat cum s-a marcat.

Andrei Vajna II spunea...

Nu e vorba neaparat de tactica. E vorba de cum se misca jucatorii in teren. Evident ca nu avea altii mai buni, dar cand i-a introdus pe Curtean si Mansour e clar ca a riscat, ca a incercat o solutie pe care nu era sigur. La fel ar fi fost si daca folosea jucatorii pe care i-am zis. Ce-i drept, nici asa nu era ceva sigur, deci poate am exagerat cu vina de partea lui. Oricum, nu asta era intentia. Spuneam doar care a fost greseala lui. Probabil nici nu e decisiva, pentru ca puteam usor castiga si asa.

Ocaziile noastre au fost mai mult disperare, suturi de la distanta, pentru ca nu prea puteam patrunde in careu. De aceea spuneam ca era nevoie de jucatori mai incisivi. Sepsi, Parks si Ionescu au creat astfel de faze, care au fost chiar periculoase.

Asta e, capul sus si mergem mai departe.

Google+