7 iunie 2009

Final de sezon pentru Poli II

După treizeci de etape, formația secundă a Politehnicii a terminat sezonul pe locul 7, cu 41 de puncte, golaveraj de 40-38, înregistrând 12 victorii, 5 egaluri, 13 înfrângeri. Din păcate nu am ținut evidența meciurilor jucate/golurilor marcate, dat fiind că trebuia să corectez datele în contextul retragerii mai mult echipe în turul campionatului. Când voi reuși să mă regrupez în această privință, voi publica aici toate informațiile de interes.

În ceea ce privește calitatea echipei, nu pot să nu remarc că resimt un gust destul de amar. Poli II joacă puțin mai bine ca echipă decât la începutul returului, de când s-a bazat mai mult pe fotbaliști tineri, dar problema e alta: pe de-o parte, aproape niciun jucător nu dă semne că ar putea să ajungă la echipa mare, iar pe de altă parte (și mai îngrijorător), îmi vine foarte greu să spun că vreunul dintre ei a progresat în mod evident pe parcursul acestui an.

Există câțiva jucători mai buni, precum sunt Ganea, Buda, uneori și Popa, dar toți au ajuns deja la 21 de ani - și îmi permit să cred că ar fi trebuit să arate mai mult până în acest moment. Dintre juniorii echipei, precum Boștină, Dăruială sau Leagu nu pot spune că vreunul m-a impresionat și nu știu dacă e doar o chestiune de experiență.

Singurul jucător care și-a confirmat potențialul și chiar a făcut progrese în joc (mai ales de când a fost mutat la închidere) este Zaluschi. De el și Glodeanu am vorbit și după turneul juniorilor A vara trecută, dar Glodeanu a fost trimis la Poli 2002 din câte am auzit, ca să frece terenurilor unei ligi din care nu văd cu ce poți să ieși mai bun. Zaluschi, la 19 ani, e cam firav din punct de vedere fizic, dar arată un simț al jocului, un control eficient al mingii și o capacitate bună de a căuta soluții potrivite chiar și atunci când e sub presiune. Următorul pas ar fi să fie adus mai aproape de prima echipă, cu cât mai repede, cu atât mai bine. Dacă se aduc cinci jucători de la Buzău, nu văd de ce nu s-ar găsi loc și pentru un jucător de la Poli II. Nu neapărat să joace, cât să intre în contact cu aerul rarefiat al piramizii fotbalului românesc.

Să vedem ce rezultate vor obține juniorii în turneele naționale din acest sezon. Săptămâna următoare se desfășoară meciurile care ne interesează, iar dacă nu îmi pun speranțe prea mari în grupa de juniori A, sper să văd lucruri bune de la atât de lăudații juniori B. Aceștia din urmă vor evolua între 9 și 14 iunie la stadionul UMT, sper să aflăm și mai precis la ce ore și în ce zile.

Niciun comentariu :

Google+