7 decembrie 2008

Ziua de după

Spiritele s-au mai liniștit puțin, chiar și fără ca întrebările să-și găsească răspunsuri. E și greu să găsești un răspuns în tăcerea lui Uhrin sau în vorbele suspecte ale lui Iancu. Cert este că se pot identifica trei "tabere" în care s-au împărțit fanii Politehnicii:

1) Cei pentru care plecarea lui Uhrin nu a consemnat decât un nou pas în viața clubului
2) Cei care recunosc că plecarea lui Uhrin este definitorie pentru destinul clubului sub Iancu, dar care consideră că în lipsa unei alternative viabile, discuția despre plecarea lui Iancu nu este una practică
3) Cei care au simțit o ruptură puternică și se văd izolați de club prin prezența lui Marian Iancu în conducerea acestuia

Nu cred că este un secret în care din aceste grupe mă încadrez eu, dar aș vrea doar să-mi expun aici niște gânduri ce m-au făcut să adopt această poziție.

În primul rând, de mai bine de un an de zile mi-am asumat părerea că Politehnica nu va mai progresa cât timp Marian Iancu va fi la conducerea clubului. În plus, am considerat că atitudinea președintelui Politehnicii în mass-media era una care denigra spiritul pe care eu țineam să-l consider al Timișoarei. Din acel moment am decis că nu-l mai pot susține în vreun fel pe Iancu, indiferent ce fel de sacrificii ar fi implicat plecarea sa - atâta timp cât Poli există, nu poate fi mai rău. Toate evenimentele acestui an, eșecurile conducerii pe toate planurile, nu au făcut decât să mă întristeze mai mult, căci și atunci când crezi că știi ceva de prost augur, speri să te înșeli.

Nu voi înșira argumente aici, pentru că nu-și au rostul și au fost înșirate de fiecare dată când cineva se plângea de status quo-ul de la Poli. Atâta vreau să remarc: până și cel mai bun concept implementat la club, verticalizarea pe mai multe ligi pentru a asigura formarea tinerilor jucători, a fost tratat cu o superficialitate care riscă să-i compromită succesul. Ca să nu spun că din lipsă de stabilitate pe termen lung, sutele de juniori alb-violeți se prea poate să se piardă peste mări și țări.

Ceea ce țin să evidențiez însă este că, din punctul meu de vedere, problema nu este una financiară. În acest moment îi este ușor oricui să-l critice pe Iancu, pentru că n-a mai băgat bani în echipă, dar problemele se întind dincolo de bani, iar opțiunea mea a depins complet de ceea ce îmi imaginez eu că Poli trebuie să simbolizeze, adică de felul în care Marian Iancu vorbește în numele clubului, și nu de situația financiară a clubului. Restul au fost frustrări mai mici sau mai mari și, oricum, nu eram în poziția de a adopta o poziție absolut critică doar fiindcă aveam și am impresia că toate relele la club se nasc în Marian Iancu. E imposibil să creezi un front unit fiind confruntat cu o problemă care pare atât de complexă precum cea din acest moment de la Poli.

Frustrarea demiterii lui Uhrin a fost poate mai mult decât atât, căci, pentru prima oară în era BKP, am simțit că exista un element care să mă aproprie de echipă (adică nu doar de club) și, implicit, care aproprie echipa de suporteri. Pe de-o parte, victoriile obținute de Uhrin și compania ne-au redat speranța că se poate mai mult, în special în acest tur de campionat, iar atitudinea exemplară a lui Uhrin în public ne-a arătat, mie cel puțin, că se poate și altfel. Am avut inițial tendința de a generaliza că "altfel" nu prinde bine în România, dar aș fi spus un neadevăr, pentru că reacția unanimă a presei a fost de a-i lua partea antrenorului, iar chiar și suporterii altor echipe au simpatizat cu Uhrin. De fapt, încetul cu încetul, am impresia că mai toată lumea este cuprinsă de un sentiment de milă când aude ce se întâmplă la Timișoara, milă pentru suporterii care au ajuns bătaia de joc a tuturor.

Eu nu știu ce este de făcut în aceste circumstanțe. Momentan aștept să văd ce se va mai întâmpla, dar nu sper la vreo minune. Demiterea lui Uhrin nu a făcut decât să strice din nou atmosfera din lot, precum și cea din jurul lotului, iar cu cât mă gândesc la ce s-a întâmplat cu atât mă simt mai iritat și mai neputincios. Dacă aș știi că tribunele goale de pe Dan Păltinișanu l-ar îndepărta pe Iancu, aș fi dispus să îndur o separare de Poli. Dar știu că n-ar fi așa și mă tem că se poate ajunge la mai mult rău dacă suporterii părăsesc echipa în acest moment. Pe de altă parte însă, singurii care pot face ceva în ceea ce privește destinul clubului sunt CLT/CJT, iar contribuția lor dincolo de sumele care l-au menținut pe Iancu la club a fost minimă - și n-o spun cu intenția de a denigra eforturile făcute de reprezentanții acestor instituții, pentru că unii, în mod cert, au luptat pentru Poli, ci o spun pentru că nu am pe cine altcineva să critic de la care să mă aștept că va și face ceva.

Un comentariu :

sportlocal spunea...

"O excelentă analiză a situaţiei tensionate de la Poli Timişoara pe FCUPoli..."

Google+