3 decembrie 2008

O nouă zi, un nou scandal

Așadar, să recapitulăm:

Uhrin merge la meci cu Ioan și Victor Becali, care dețin firma ce îl impresariază pe antrenor, și Iancu decide să îl dea afara pentru că "nu mai poate avea încredere în Uhrin". Ar trebui să-l credem că acționează înspre binele clubului. Nu țin minte să mi se mai fi cerut vreodată să cred atât de orbește.

Evident, decizia nu îi este comunicată lui Uhrin, întregul proces de demitere are loc prin presă, așa cum ne-am obișnuit, drept dovadă că nu Poli primează, ci voința lui Iancu primează.

Nici acuma nu este foarte clar ce se va întâmpla, dar din punctul meu de vedere se certifică doar mai mult că Poli nu are un viitor cu Iancu. Nu știu ce putem face noi ca suporteri, fiindcă în ziua de azi suntem copiii nimănui, iar durerea ne-o putem striga doar către cer. În cea mai bună poziție de a face ceva, de a-l apăra pe Uhrin și implicit Politehnica, se află CLT și CJT, dar pe de-o parte nu știm ce drepturi au stabilit când au decis să contribuie la bugetul echipei, iar pe de altă parte încă mai așteptăm momentul unei decizii ferme, care să nu trăiască din jumătăți. Preluarea clubului de la Iancu ar fi necesară pe termen scurt, dar nu și o soluție pe termen lung.

Cât despre argumentul forte în favoarea lui Iancu, l-am auzit în felul următor: a avut dreptate când i-a vândut pe Aliuță, Cânu, Emeghara, Pleșan, Torje (deși noi ne-am împotrivit).

De fapt, eu cred că se pune greșit problema - precum și că "dreptatea" lui Iancu în acele situații este una înșelătoare.

Nu era greu sa ai dreptate cu Aliuță, a avut și Uhrin - iar Aliuțî a ajuns în echipă doar la dorința patronului.
Cânu a fost accidentat, dar cât a evoluat, și rezultatele Vasluiului au fost bune.
Izvoranu avea anumite calități, dar nu era un jucator bun - de fapt, când a fost achiziționat era printre cei mai slab notați jucători din turul acelui campionat.
Emeghara și Pleșan au fost două cazuri distincte, deoarece noi nu aveam de unde să cunoaștem situația medicală a celor doi. La fel merită remarcat că Da Costa, expediat de la noi tot pe motive medicale, e titular la CSKA Sofia.
Iar Torje s-a stricat la Timișoara și dacă cei din conducere au transferat această responsabilitate vânzându-l e bine pentru ei, dar nu bine pentru noi.
Să ne mai aducem aminte de felul în care a fost adus Alexa și acuzele de blat din partea patornului Politehnicii de doar câteva luni mai târziu sau de cum a fost adus Ganea. Ce spune faptul că la un moment dat "infecta penicilina", iar apoi acest lucru deodata nu mai conta?

Înseamna că adevărul lui Iancu este foarte relativ și se schimba de pe o zi pe alta.

Deci pe mine nu mă convinge deloc acest argument de "știe el mai bine", fiindcă oricum m-aș uita la situație, în ciuda acestor așa zise "mișcări bune" împotriva dorințelor fanilor, ele nu ne-au făcut pe noi mai împliniți. Singurul motiv pentru care suntem împliniți în acest moment este reușita lui Uhrin de a scoate untul dintr-un lot în mare mediocru și neplătit. Am fi și mai împliniți dacă anumiți amatori din conducere n-ar ține să dea mereu vine pe altcineva când clubul ajunge să sufere - de la pierderea palmaresului, la penalizarea de șase puncte, la litigiile cu foștii jucatori, la jucători talentați (chiar dacă, din nou, au degenerat cât au fost la club, poate și fiindca nu au cum să preia alt model de la cei din conducere) plecați pe bani puțini, etc.

Iar dincolo de toate, nu știu dacă am mai văzut un om de atâta bun simț precum Dusan Uhrin Jr. Cât de mult se poate disimula un om? Și cum ne putem lega toate speranțele de posbilitatea ca Iancu, un om în mod evident lipsit de principii morale, să spună adevărul - și nu Uhrin, care în stilul său tipic nu urlă la televizoare, sau de fapt toți cei care au mai părăsit Politehnica și n-au avut cuvinte calde pentru patronul ei? Chiar e totul o mare conspirație împotriva echipei noastre în general și Marian Iancu în special?

Tot ce știu este că mă simt din ce în ce mai singur, iar de nu se va soluționa înspre binele echipei și onoarea orașului această nouă dispută în care ne-am afundat, mă tem.

3 comentarii :

sportlocal spunea...

"Textul integral, extrem de emoţionant, pe blogul FCUPoli...."

vio spunea...

din pacate cred ca Uhrin va pleca, doar daca printr-o minune se schimba ceva, dar sincer nu prea cred. oricum este penibil din partea lui Iancu sa spuna la tv ca il da afara pe Uhrin, macar din respect pentru tot ce a facut la Timisoara, sa ii spuna in fatza si dupa aia la tv. Oricum Poli nu va mai avea asa un antrenor ca Uhrin pentru cativa ani. Nu are Iancu pe cine sa aduca sa aiba tot valoarea lui Uhrin si la salarul care il are acum. Daca aduce vreun antrenor roman, dupa 2 luni va pleca daca nu va mai avea rezultate. ca asa e in romania. sau mai bine spus in mintea lui iancu.si al antrenor strain sa vina in romania de aceeasi valoare, foarte greu. trebuie bani si un plan. si daca aude de faza cu Uhrin, nu cred ca mai vine. parerea mea e ca Iancu ar trebui ori sa il lase pe Uhrin sa isi faca treaba pana la sfarsit, pentru ca va avea numai de castigat, ori sa plece el...si sa vina alti...(bine aici este alta problema) dar sa stea tot Uhrin pe banca. pana la mai multe amanunte... te felicit pentru articolul si siteul facut! Succes in continuare! si Forza Poli! BV Uhrin!

daimon spunea...

Iancu e falit, din pacate. E o minune cum a reusit Uhrin sa lucreze cu oamenii chiar daca aveau salariile neplatite de luni bune.

Un lucru e cert .. increderea mea comparativa este in Uhrin, de mii de ori mai mare decat in Iancu .. poate sa minta el ce vrea, NU IL CRED, e ca un schizofrenic si parca are personalitate dubla ..

Am inteles ca azi de la 11 a fost antrenament deschis, sper ca ati fost cat mai multi. Nu uit afisul "Fight for the city, fight for the fans. We support "U" " . Chiar nu-mi inchipuiam cat de personala poate ajunge necesitatea suportului pentru "U"..

Google+