27 octombrie 2008

Cazul Dan Alexa

Îmi aduc prea bine aminte de acel prim antrenament al lui Alexa la Poli - și nu cred că-l voi putea uita cât voi trăi. Așa un comportament animalic nu am mai văzut față de un jucător adus la Poli și nici nu cred că voi vedea, iar ce m-a șocat cel mai mult a fost felul în care un suporter, încercând să-i ia apărarea lui Alexa, aproape și-a încasat-o.

Iată-ne astăzi, la mai bine de doi ani de la evenimentul descris, și Alexa mai că nu și-a câștigat statutul de idol în rândul fanilor Politehnicii. Nici nu e de mirare, fiindcă un jucător determinat și dur, care evolueaza constant bine, ajunge la fel de iubit, indiferent dacă joacă la Dinamo sau la Timișoara. Dar asta mă aduce exact acolo unde nu vroiam să fiu, anume le realizarea că majoritatea suporterilor, deși văd prea bine răul în ograda altora, nu dorecs să se distanțeze și să-l vadă în propria ogradă.

Gestul lui Alexa de ieri nu reprezintă un capăt de lume, declarația lui despre fair-play a pus gaz pe foc, dar nici nu cred ca țintea să facă altceva, dar problema e că situația nu se judecă obiectiv. Dacă un jucător de la altă echipă făcea ce a făcut Alexa, și involuntar (deși, precum ziceam ieri, mă îndoiesc), nesimțirea gestului dădea apă la toate morile microbiste - și pe bună dreptate. Situația este asemnătoare cu cea ce îl are ca protagonist pe Marian Iancu. Acesta a devenit în ultimii ani o copie foarte fidelă a lui Becali, ceea ce nu l-a împiedicat să devină și "unul dintre noi", iar doar deciziile lui care pregăteau drumul pentru o plecare de la club au făcut ca atâta lume să îl antipatizeze. Deși între doi oameni, după ce unul ți-a trădat încrederea, nu te-ai baza pe cuvântul lui la proxima ocazie, Iancu mai că și-a reintrat în grații după ce a plecat de la club și a clamat că dă în judecată FRF-ul și rezolvă problema punctelor pierdute de superficialitatea conducerii (deh, scuze există mereu) și problema palmaresului - încă așteptăm cu nerăbdare, măcar rezolvarea celei de-a treia chestiuni.

Nu spun că aceste anormalități trebuiesc abordate ca și cum am avea de-a face cu un club advers, pentru că până la urmă Poli datorează multe lui Marian Iancu și Alexa a fost esențial în destule partide pentru club. Dar atunci când cineva greșește, când cineva nu reprezintă cu onoare culorile alb-violet, în mintea mea nu există niciun motiv real pentru a începe să creez o fortăreață a scuzelor din care să nu mai văd realitatea. Nu e așa dramatic precum sună (uneori), dar înverșunarea de a-ți apăra jucătorii indiferent de situație nu o pot împărtăși. Greșești, îți ceri scuze, mergi mai departe.

4 comentarii :

Andrei Vajna II spunea...

Bine ca n-a intrat mingea in poarta. :)

daimon spunea...

mda, atunci era scandalul cat casa ..

Anonim spunea...

ce bine le-ai zis

julianus.barat spunea...

post foarte bun... felicitări

Google+