19 mai 2008

Despre "Poli cap de serie"

S-a scris zilele acestea cum că Poli ar putea fi cap de serie la tragerea la sorţi a meciurilor din primul tur al Cupei UEFA. Acest lucru este însă foarte improbabil, din câte îmi pot da seama. Aici puteţi vedea, în a treia coloana, în albastru, echipele calificate pentru Cupa UEFA şi echipe potenţial calificate. Cele care au trecut UR1 sunt calificate cu siguranţă pentru primul tur al Cupei UEFA - dar unele formaţii au trecut în dreapta CQ1, CQ2 sau CQ3, ceea ce înseamnă că acestea sunt deja calificate pentru preliminariile Champions League. Evident, o parte dintre ele nu va accede la faza grupelor, altele poate nici nu vor ajunge în CQ3. Cele care ajung în CQ3 şi pierd "cad" în Cupa UEFA, precum cred că prea bine ştiţi. Mai sunt apoi echipe care trebuie să treacă prin tururi preliminare să ajungă la această fază a competiţiei.

În acest moment, 26 de participante confirmate (din câte am numărat) se află înaintea noastră în ceea ce priveşte coeficientul. Primele 40 de echipe sunt cap de serie. Deci din cele 37 de echipe încă înaintea noastră în această listă care nu au prezenţa asigurată în turul întâi, trebuie să nu se califice mai mult de 13 până la această fază.

Şi pentru a evidenţia improbabilitatea, anul trecut ultima echipă care a fost cap de serie avea un coeficient de 19,256. Coeficientul Politehnicii în acest moment este de 13,398.

Cât despre teoria cum că graţie performanţelor din 1992 a "celor de la ASFC Politehnica" am fi avantajaţi, nu înţeleg cum aşa ceva ar fi posibil. În mod normal, doar ultimii cinci ani competiţionali contează pentru calcularea coeficientului.

Niciun comentariu :

Google+