30 iulie 2007

Poli - Poli Iasi 3:1 (2:0)

Nu cred sa fi mai vazut un debut de campionat atat de fast in ultimii ani. E drept, nu trebuie sa ne mintim vreo secunda si sa nu recunoastem submediocritatea adversarului, dar macar ne permitem sa speram.

Meciul a fost controlat cu autoritate de alb-violeti, scorul final putand fi mult mai mare decat cel consemnat la cel din urma fluier al lui Alexandru Tudor. Oarecum surpinzatoarea titularizare a lui Plesan s-a dovedit o miscare inspirata, precum a fost si introducerea in primul unsprezece a lui Abiodun, in locul accindentatului Torje. Primul gol a venit deja in minutul cinci, cand la una din multele actiuni dezvoltate pe flancul drept, Bucur a insistat la o minge, a pasat spre Ganea, acesta a lasat balonul sa treaca, ca apoi sa ajunga la Plesan care a finalizat fara mari probleme. Poli a continuat in aceeasi nota, astfel ca oaspetii s-au aparat cu mingi mai departe. In mod inevitabil (un inevitabil simpatic, indraznesc sa spun) scorul a fost majorat dupa jumatate de ora de joc, cand Bucur a pus latul la o centrare a lui Karamian, dupa inca o faza pornita de pe dreapta. La adapostul scorului de pe tabela, repriza secunda s-a disputat fara mare presiune. Si asa insa, alb-violetii au inscris din nou la doar zece minute de la reluare, cand Bucur a marcat dupa o faza frumoasa desfasurata pe traseul Abiodun-Plesan-Bucur. Doar cateva minute mai tarziu, Ganea a obtinut eliminarea unui fundas advers, astfel meciul fiind ca si incheiat. A urmat o pleiada de ocazii pentru Poli, Ganea, Plesan, Bucur si Canu de doua ori ratand aproape nepermisibil (spun aproape, caci ma gandesc la scorul din momentul respectiv). Pe o contra, dupa schimbarea fortata a lui Stancu cu Srhoj, Sfarlea a scapat liber pe dreapta si a inscris cu un sut absolut spectaculos. Pana la final nu mai ramane de remarcat decat sutul din voleu a lui Vrsic - intrat in ultimele minute ale partidei - care mai mult ca sigur nu va fi satisfacut de statutul de rezerva (si, poate, pe buna dreptate).

Remarc doar scurt cei trei jucatori cheie al acestui meci, anume Bucur, Plesan si Abiodun. Cu totii, mai mult decat surprize placute.

Pentru avea insa valoare, acest rezultat trebuie confirmat printr-o prestatie buna la Cluj. Deci, sa vedem.

23 iulie 2007

Poli - Fiorentina 1:1 (0:1)

Spectatori putini, spectacol putin, fotbal putin. Dar sa le luam pe rand.

Spectatorii: cei aproape 10,000 de fani adunati au facut stadionul sa para dezolant de gol, ceea ce se trage probabil din combinatia nefericita de caldura excesiva si marketing prost. In consecinta, atmosfera a fost de moleseala totala. Preturile, considerate de multi cam mari, nu au fost neaparat astfel, insa pentru a justifica asa niste preturi, trebuie sa oferi ceva consistent. Astfel ca trecem la urmatoarele doua "elemente";

Spectacolul: nu vin eu la meciuri pentru spectacol extra-fotbalistic, dar dat fiind faptul ca a noastra conducere a promis un "show" nemaivazut (concerte, artificii, alea-alea), am sperat si eu ca voi trai ceva incitant. Repet, e greu sa energizezi pe cineva la 40 de grade, cand si sucul pe care il poti cumpara are vreo 30, dar macar sa incerci! Biletele s-au pus in vanzare tarziu, intrarea - desi era vorba sa aiba loc la 5:30 - s-a facut cu douazeci de minute intarziere, in care (naiv fiind, am crezut ca va fi nebunie) a trebuit sa ma adapostesc la umbrele copacilor din zona. Am primit niste tricouri la intrare, care desi nu sunt jegmaneala totala, ar fi putut arata ceva mai deosebit, si nu tatuate cu doua vorbe cel putin nefanteziste. In fine, concert n-a fost, prezentarea echipei a avut loc in fata a doar cateva mii de spectatori, iar primirea jucatorilor a fost pe masura. Artificiile de la final nu au mai avut "nimic de spus", dovada ca mai toata lumea parasise deja stadionul cand ele au debutat. Nu cred ca acest amical putea fi mai anti-climatic decat a fost, in ceea ce priveste experienta pe care a prilejuit-o.

Fotbalul: e normal sa nu poti schimba totul peste noapte, iar intr-un meci cu un adversar de talia Fiorentinei este chiar greu sa te impui autoritar. Dar carentele din lot nu mi le poate camufla nimeni: incapabilul Dancia, lentul faulteur Canu, amorezatul Aliuta (de minge, se-ntelege), plictisitul Karamyan; sa zicem ca la mijloc avem solutii si ca Aliuta sau Karamyan sunt totusi jucatori de valoare, dar apararea ne va manca foarte multe puncte daca nu au loc schimbari. McKain si Stancu sunt singurii care par fotbalisti de pe acolo! Am mai spus-o: nu cred ca lotul actual este suficient pentru ambitiile pe care le avem.

Meciul in sine a fost unul destul de italienesc, pe masura moleselii din tribune. Golul lui Gobbi - venit dupa erori ale lui Dancia si Canu - a fost cam singurul eveniment notabil al primei reprize, in care Poli parca a dominat teritorial - dar atat. Mitanul secund a debutat cu o parada excelenta a lui Popa la sutul lui Mutu, ca apoi sa reintre in ritmul primelor patruzeci si cinci de minute. Noroc ca pentru vazul lumii am scos un egal, dupa ce lovitura libera executata bine de Vrsic l-a gasit pe Plesan intr-o pozitie din care cu greu se putea rata.

Nu imi imaginam ca voi vedea ceva uluitor, mai ales dupa ce vizualizasem celelalte partide de pregatire jucate de alb-violeti, dar speram la ceva determinare, ceva inspiratie. Singurii remarcati ar fi Torje, McKain, Ganea si eventual Popa, pentru interventia avuta, dar in rest nimeni nu a aratat cu adevarat ca isi doreste sa termine in fruntea clasamentului. Sper - sper! - ca vom mai face macar doua transferuri (sau sa rezolvam problema "tinerilor"), caci altfel vom avea parte de un nou sezon crancen.

Tin sa mai zic ca plec si eu la munte pentru doua saptamani, astfel ca nu cred sa scriu vreo cronica/stire pe aceasta perioada. Sa dea Domnul sa invingem pe Poli Iasi si sa nu ne facem de rusine la Cluj. Mai incolo, om vedea.

17 iulie 2007

Inca unul inainte de cel mare

Inainte de marele, fantasticul, uluitorul super-amical in compania Fiorentinei, alb-violetii au dispus lejer de divizionara secunda FC Oradea (ex-Bihor sau cum o fi). Primul gol, marcat din penalty dupa doar doua minute de joc, nu a surprins pe multa lume, mai ales considerand formula de trei fundasi a adversarilor. Cristea a tranformat. Zece minute mai tarziu, Plesan se intinde si centreaza perfect pentru Ganea, iar acesta inscrie. Pana la finalul reprizei, Plesan a mai avut o lovitura buna de cap, respinsa de portarul advers. De partea cealalta, Popa a parat un sut bun pe final de repriza. Mitanul secund a fost ceva mai "cuminte", desi atunci au intrat majoritatea celor ce vor fi titulari (probabil) in sezonul ce are sa vie. Vrsic a avut mai multe ocazii bune, Mansour si Torje cate una fiecare, ca pe final senegalezul "controversat" a inscris printr-o lovitura de cap, dupa o centrare ideala a lui Bucur.

Dintre jucatori, de remarcat Aliuta si Vrsic, precum si decenta prestatie a lui Srhoj. Ratiu, care a evoluat tot meciul, nu a fost complet convingator, astfel ca in cazul unei absente a titularilor de drept (sau a transferului lui McKain la Werder sau alta vagauna suspecta), vom avea de furca. Sa speram ca Uhrin va reusi cumva sa-i "impace" pe Karamyan 1, Vrsic si Aliuta in primul unsprezece - desi nu prea vad cum s-ar reusi acest lucru, fara a-l trece pe Karamyan in linia de fund.

In fine, nimic altceva de zis. Sa vedem de ne paraseste si Mansourinho, precum a facut Izvoranu. Pierderi mari, precum ziceam, n-ar fi. Dar numai in cazul in care vor fi inlocuiti de alti jucatori.

15 iulie 2007

Hajduk Beograd, pe scurt

Meciul disputat astazi in compania celor de la Hajduk Beograd a fost o buna ocazie pentru a exersa finalizarea fazelor de atac. Din pacate, eficienta alb-violetilor a fost oarecum redusa, mai multi jucatori ratand din pozitii bune, chiar foarte bune. Cristea, indeosebi, a fost dezamagitor. Golurile au fost marcate de McKain, Aliuta si Plesan.

Nu vreau sa comentez prestatiile jucatorilor in parte, caci adversarul a permis multe. De mentionat insa, buna forma a lui Aliuta, precum si prezenta in joc a lui Stancu.

In alta ordine de idei, planeaza zvonul cum ca Izvoranu s-ar fi transferat la Dinamo, iar Mansour ar sta sa-l urmeze. Primul pe o suma de 600,000 de Euro, iar al doilea pe ceva bani si la schimb cu Liviu Ganea. Ar fi excelent daca s-ar materializa aceste transferuri, ambii jucatori fiind dispensabili, din punctul meu de vedere. Mai ales pentru asa o suma de bani...

Sa vedem.

11 iulie 2007

Amical: Vojvodina - Poli 1:1 (0:0)

Am avut curiozitatea extrema de a ma deplasa pana la Novi Sad in aceasta dupa-amiaza, pentru a urmari la lucru "noua echipa a lui Uhrin". Asadar:

Poli a jucat bine in prima repriza, chiar daca Aliuta a fost complet inficient si a incetinit jocul teribil de mult. Poate cea mai frumoasa faza a meciului a avut loc in minutul 4, cand Ganea si Torje au combinat, ca pasa ultimului sa-l gaseasca central pe Mansour in careu. De aici, cred ca stiti si voi ce s-a intamplat. Alb-violetii au fost peste adversarii lor, dar ocazii propriu-zise de poarta nu ne-am prea construit, fiind adesea prinsi in afara jocului. Rateul lui Aliuta dintr-o pozitie ideala ar fi singurul lucru cu adevarat de remarcat in rest. Apoi, mitanul second a fost si mai slab - pe fondul oboselii, dau sa cred - iar sansele de poarta s-au rarit inca si mai mult. De notat doar eliminarea lui Cristea, care a reactionat putin prea violent pentru gustul arbitrului, in minutul 79, inainte ca Vojvodina sa egaleze, dupa o grava eroara a lui Izvoranu - incercat fundas central.

Ce ar fi de spus? Pai despre jocul echipei, eu n-am vazut nimica nou. Poate o fi fost si oboseala de vina, poate formulele utilizate, poate experimentele lui Uhrin...sper sa fi fost asa. Despre jucatori - in special nou veniti - ma declar satisfacut de Stancu si de Ganea. In rest, nimic concret. Vrsic nu s-a evidentiat in repriza secunda cat a jucat, Aliuta in afara de a incetini jocul, a fost prea putin folositor, Karamyan 2 s-a miscat mult, a fost foarte bataios (mijlocas stanga), ceea ce ma face sa cred ca ar putea fi o solutie pentru postul de fundas stanga, unde atat Dancia, cat si Ratiu au fost lenti si usor de depasit. Indeosebi primul.

Din punctul meu de vedere, e clar ca unii jucatori sunt de umplutura la echipa. Uhrin trebuie, pur si simplu, sa mai arunce din balast. Cred ca nici Izvoranu, nici Mansour nu mai au ce sa ofere clubului si ca, in consecinta, ar trebui dati. Despre Mansour aud ca s-ar putea chiar intampla. Evident insa ca trebuiesc adusi alti jucatori in locurile lor, iar fara trei transferuri bune (fundas stanga, fundas central - Luchin? -, atacant) nu cred ca vom avea ceva de spus in sezonul ce are sa vie.

4 iulie 2007

Putina engleza

Mi-am zis ca ar fi momentul sa reiau pagina in engleza.

O gasiti la www.fcupoli-en.blogspot.com.

Enjoy!

Scorul "etapei"

Faceam eu pe mofturosul acuma cateva zile, iar in replica, alb-violetii au dispus de campionii azeri la un scor pe care mi l-as fi dorit: 6-1. Evident, diferenta de valoare nu va incerca nimeni sa o nege, dar faptul ca am inscris de sase ori este, macar putin, imbucurator. Omul meciului pare a fi fost Dare Vrsic, slovenul contribuind decisiv la primele patru goluri, inscriind la randu-i pentru 2-1.

In schimb, problemele par a persista in defensiva (precum era si de asteptat), unde o greseala a lui Dancia a permis azerilor sa inscrie ceea ce avea sa fie golul de onoare. Sa speram ca totul e doar o chestiune de restante in ceea ce-l priveste pe timisoreanul nostru.

In rest, urechile ciulite si ochii la gazeta.

1 iulie 2007

Egalii tuturor?

Au mai trecut doua meciuri amicale, ambele terminate la egalitate, ambele la discretia alb-violetilor - cu conditia ca s-ar fi concentrat mai mult. Egalul cu Zilina (2-2, goluri Ganea si Apetrei) a insemnat debutul lui Vrsic pentru Poli, acesta reusind si o centrare de gol pentru Ganea. De concentrat ar fi trebuit sa se concentreze fundasii in aceasta partida, Zilina reusind sa egaleze in minutul 90. In schimb, egalul nul in fata celor de la APOEL sta "in carca" atacantilor care au ratat nepermis de mult - cu Cristea in prim plan.

Inca nu se intrevede un prim unsprezece clar, iar eu presupun ca doar dupa acest stagiu de pregatire noul antrenor va stii exact ce isi doreste de la echipa. Prezenta lui Arman Karamyan pe postul de fundas stanga evidentiaza caracterul experimental al acestor partide. Problemele din atac par sa persiste, iar desi imi displace pesimisul acesta ce m-a coplesit in ultima vreme, tind sa cred ca am avea mare nevoie de inca un atacant valoros pe langa Ganea, caci atat Bucur, cat si Cristea s-au remarcat in lunile ce au trecut prin ratari, mai mult decat goluri. Nu-mi fac sperante prea mari, dar nadejduiesc ca Uhrin va cere in cazul in care va avea nevoie.
Google+