4 martie 2007

A fost: Poli - Dinamo 1:1 (0:1)



Unii anuntau un dezastru, cand Iancu declama ca vom evolua o echipa a doua. Eu, care ii vazusem pe majoritatea acestor jucatori, stiam ca pot evolua la un nivel inalt. Dar nu imi faceam cu adevarat sperante, cu atat mai putin la pauza, cand adversarii ne conduceau dupa singura lor faza consistenta de atac din prima repriza. Nu vreau sa exagerez, desi poate acesta este cel mai prielnic moment pentru asa ceva; spun insa cu mana pe inima, pe inima mea de polist si pe inima care este Poli, ca acest meci nu va fi uitat usor si nu trebuie uitat. Prin daruire si ambitie, zece tineri condusi de un excelent Alexa au tinut sus drapelul alb-violet tocmai in fata liderului autoritar si ai dusmanilor eterni, Dinamo. Cat de important este sa crezi.

Tin sa mentionez primul unsprezece care a intrat astazi pe teren inca de pe acum. Este vorba despre Pantilimon - Latovlevici, Luchin, Scutaru, Matei - Patras, Daminuta, Omoduemuke, Alexa, Torje - Mansour, carora li se adauga Straut, Popovici si Rivis, care au intrat pe parcursul meciului. Bravo lor, o spun acuma si o s-o tot repet, pentru ca merita. Cinicii imi vor reprosa patetismul, dar intre noi ceilalti fie vorba: nu este momentul in care sa-i ascultam pe cinici.

Partida a avut o evolutie neasteptata, as spune, mai ales in primul mitan. Poli a inceput cu teama, dar incetul cu incetul au pus stapanire pe mijlocul terenului. Vulnerabilitatea la combinatiile in viteza ale dinamovistilor s-a facut vazuta in repetate randuri, dar tot alb-violetii au pus in mai mare pericol poarta lui Lobont. Fara a parea deloc amenitati de tinerii polisti, in minutul 25, dupa o serie rapida de pase, oaspetii au deschis scorul prin Niculescu, gasit in pozitie ideala de unde nu a iertat. Avea insa sa fie unica oportunitate de gol a bucurestenilor, Poli urcand timorat in ofensiva in incercarea de a egala. Sutul din libera a lui Patras, o lovitura de cap scoasa de Lobont si o centrare ideala la care Mansour n-a mai reusit sa ajunga au fost cele mai signifiante oportunitati.

Pauza a fost un sfentic foarte bun, alb-violetii reusind sa egaleze imediat dupa reluare prin Mansour, care a inscris in urma unei centrari venite de la Omoduemuke! Din acest moment, Poli a trecut in regim defensiv, iar apararea si-a facut cu prisosinta datoria, dinamovistii amentinand doar de cateva ori poarta lui Pantilimon. Alexa si Omoduemuke au controlat mijlocul cat au putut de bine, iar cel din urma s-a si accidentat dupa o interventie providentiala in careul nostru. Forcingul de final al liderului nu a dat roade, astfel ca toata Timisoara poate sarbtatori una din cele mai importante victorii - caci este o victorie - din acest deceniu!

Nici nu stiu de unde sa incep sa-i laud pe baietii care si-au dat sufletul pe teren in aceasta seara! Il laud pe Pantilimon, care s-a impus la majoritatea centrarilor din careul sau; il laud pe Latovlevici, chiar de nu are inca siguranta necesara unui titular; laud duo-ul Luchin - Scutaru, care a evoluat la potentialul ce il au ambii fotbalisti si a respins mai tot ce s-a abatut prin careu; laud prestatia lui Matei, devotat intru totul, ambitios si talentat, in ciuda faptului ca a fost obligat sa evolueze pe o pozitie ce ii este atipica; laud prestatia tanarului de doar 17 ani, Patras, care cu siguranta nu isi imagina ca va evolua impotriva lui Dinamo atunci cand a venit in probe la echipa a doua doar acuma cateva luni; laud prestatia lui Daminuta, care are tot viitorul in fata pentru a confirma ceea ce isi doresc toti sa confirme; laud prestatia lui Torje, care a aratat din nou ca ar putea linistit sa evolueze in Liga 1, in ciuda varstei sale; laud prestatia lui Mansour, pentru ca a muncit asa cum ma obisnuise in ultimele etape si a inscris un gol pe care il merita cu desavarsire; laud prestatia lui Rivis, a lui Popovici, a lui Straut, pe care ii stiu de la echipa a doua si care poti deveni jucatori de baza a oricarei echipe de prima Liga in anii ce vor urma; si nu in ultimul rand laud si ma aplec in fata prestatiei lui Alexa, huiduit si ponegrit cand a sosit la echipa, umilit si facut tradator dupa meciul din tur cu Dinamo, care s-a dedicat acestei partide cu trup si suflet, si poate fi un jucator model pentru toti acesti tineri care au evoluat la Timisoara si care vor evolua aici in anii ce vor urma. Sper sa nu-mi infirme niciodata aceste cuvinte; bravos Alexa!
Merita felicitat si Marian Iancu, pentru ca, de vrem sau nu sa acceptam acest lucru, el a facut posibil toate acestea si el a avut determinarea de a duce la bun sfarsit cele ce le-a rostit. Poate peste o saptamana imi va veni sa-i urez numai "de bine" din Dumnezeu stie ce motive, dar astazi merita respectul nostru intru totul.

Un ultim "bravo", caci deja chiar ma simt patetic, si anume lui Rotariu si lui Artimon, precum si intregului staff tehnic care a pregatit acesti jucatori, caci adesea n-am avut incredere in ei si chiar de s-ar fi putut sa am dreptate atunci, in acest moment nu as putea sa recunosc.

Nici nu stiu ce sa speram. Nu cred ca putem continua asa, in ciuda elanului tineresc de care am dat dovada. Cred ca trebuie sa speram ca echipa mare a invatat ceva din ambitia si devotamentul tinerilor ce ne-au facut mandri astazi, ca acestor tineri li se vor acorda mai multe sanse si ca vom putea forma, intr-o zi, o echipa realmente valoroasa numita Politehnica Timisoara.

Multumesc Poli! Forza Viola!

Poli: Pantilimon (6) - Matei (6,5), Luchin (6,5), Scutaru (6,5), Latovlevici (6,5) - Alexa (7) - Torje (6,5), Omoduemuke (6,5), Daminuță (6), Pătraș (6) - Mansour (6,5)

Au mai intrat:

Străuț (6) pentru Daminuță (min 55)
Popovici (6) pentru Pătraș (min 68)
Riviș pentru Omoduemuke (min 82)

4 comentarii :

victor spunea...

Rotariu merita felicitat mai mult decat Artimon

FcPoliFan spunea...

Si Artimon a avut un rol in selectia jucatorilor. Evident insa, este echipa lui Roti!

julianus.barat spunea...

nu stiu cine si ce a facut, dar echipa asta nu prea a mers in divizia B in sezonul de toamna.

oricum frumos articol >:D<

FcPoliFan spunea...

Cred ca se trage (si) din faptul ca nu au cu adevarat obiectiv in Liga a doua.

Google+